SNSPA rămâne online până pe 4 aprilie 2022

Luni, 7 martie, și marți, 8 martie 2022, conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a analizat impactul ridicării stării de alertă asupra procesului didactic și a hotărât ca, până în data de 4 aprilie 2022, toate activitățile didactice să se desfășoare în continuare pe platformele de e-learning ale structurilor academice ale universității, în mediul online.

Cadrul legislativ în vigoare* permite universităților, în baza autonomiei universitare, să utilizeze metode didactice de predare-învăţare-evaluare în format online, până la finalul anului universitar 2021-2022. SNSPA respectă legea, așa cum a făcut-o mereu, și consideră că aplicarea ei trebuie făcută cu responsabilitate față de comunitatea academică. De asemenea, SNSPA nu va accepta ca procesul didactic să fie bulversat, printr-o trecere rapidă, de la o zi la alta, din mediul online la mediul fizic. În acest sens, conducerea SNSPA a decis ca, în următoarea săptămână, studenții și profesorii SNSPA să fie consultați cu privire la reluarea cursurilor și seminarelor, în format fizic, la sediul universității.

 

“Este firesc să revenim la învățământul fizic, dar trebuie să stabilim concret mecanismul etapizat și predictibil în care se va derula acest proces, fără a perturba activitățile didactice. Le mulțumesc studenților că în toată această perioadă au făcut sacrificii și au fost aproape de SNSPA. Le garantez că SNSPA nu îi va pune în situația ca peste noapte să ia decizii cu un impact considerabil. Peste 60% dintre studenții noștri nu sunt din București. Reluarea activităților didactice în format fizic presupune cazarea studenților, dar o bună parte din locurile disponibile în căminele SNSPA sunt puse la dispoziția refugiaților din Ucraina. Toate acestea ne obligă să luăm decizii responsabile.

Învățământul în forma fizică este evident dorit de toată lumea și este normală revenirea la acest sistem, dar nu într-o manieră care prejudiciază derularea procesului didactic. Pe de altă parte, sistemul online s-a dovedit că are și multe avantaje, care ar trebui păstrate. Acest sistem de învățare, care este specific generațiilor digitale de astăzi, nu trebuie privit ca un adversar al școlii, ci ca un mijloc complementar.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

În funcție de rezultatul consultărilor, conducerea SNSPA va decide modul în care se vor desfășura activitățile de curs și seminar, începând de luni, 4 aprilie 2022, pentru studenții înmatriculați la programele de licență, masterat și doctorat, din cadrul fiecărei structuri academice a universității.

*Legea 55/2020 privind unele măsuri  pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Art. 38

(1) Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea CNSSU, prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii.

(2) Durata suspendării prevăzută la alin. (1) poate depăşi durata stării de alertă, în funcţie de perioada rămasă din anul şcolar şi de stadiul procesului de învăţământ.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 99/2021 din 10 septembrie 2021 privind modificarea unor acte normative din domeniul învăţământului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

ART. 40

(1) Pe perioada stării de alertă, precum şi pe tot parcursul anului universitar 2021 – 2022, instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calităţii actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative de predare-învăţare-evaluare, în format online, în conformitate cu propriile metodologii. De asemenea, se pot desfăşura online şi examenele de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de abilitare.

(2) Activităţile didactice şi de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi examenele de finalizare a semestrelor şi a studiilor de licenţă şi masterat, susţinerea referatelor şi a tezelor de doctorat desfăşurate online în anul universitar 2021 – 2022, precum şi pe toată perioada stării de urgenţă, necesitate sau alertă, în cadrul formelor de învăţământ cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă se circumscriu prevederilor art. 139 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt recunoscute.

Comments are closed.
ADMITERE INFO
Înscrie-te la studii de masterat în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, în perioada 11-22 iulie 2022
ÎNSCRIE-TE

Evenimente

Easysoftonic