Directoarea Departamentului vă așteaptă să discutați
în fiecare Joi, între 12.00-17.00.
Candidații care optează (atât pentru locurile bugetate cât și pentru cele cu taxă) la oricare dintre programele masterale ale Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (DRIIE) trebuie să încarce în platforma de admitere documentele personale, însoțite de o scrisoare de motivaţie, redactată în limba română și/sau engleză, în funcție de limba de predare a programelor masterale pentru care optează.
Scrisoarea de motivație va fi susţinută în cadrul interviului. În cazul în care un candidat are ca primă opţiune un masterat în limba română, iar ca a doua opţiune un masterat în limba engleză, va încărca câte o scrisoare de motivaţie pentru fiecare în parte (una în română, una în engleză), şi vor fi susţinute ambele în cadrul interviului, fiind testate astfel atât competenţele lingvistice, cât şi cele de specialitate.