Alegeri pentru Consiliile facultăților și Senatul SNSPA

Marți, 12 decembrie 2023, s-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru funcţia membru în consiliul facultăţii, respectiv membru în Senatul SNSPA.

Au fost depuse:

  • 51 de candidaturi pentru funcția de membru în Consiliile facultăților;
  • 29 de candidaturi pentru funcția de membru în Senatul SNSPA.

Candidaturile depuse au fost afișate pe website-ul SNSPA și pot fi consultate aici.

Alegerile pentru funcţia de membru în consiliul facultăţii, respectiv membru în Senatul SNSPA, sunt organizate pe facultăți, în data de 19 decembrie 2023, la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30A). Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană va organiza ședința de alegeri Marți, 19 decembrie 2023, ora 9:00, Sala P04 (parter).

Şedinţa de alegeri poate începe doar în prezența a minimum 2/3 din numărul membrilor cu drept de vot ai facultăţii, cadre didactice şi cercetători. Şedinţa se deschide de către decanul în funcţie, care constată îndeplinirea condiţiei de cvorum.

Participantul la vot se legitimează cu acte de identitate, după cum urmează: carte de identitate, buletin de identitate, carte de identitate provizorie sau paşaport.

Fiecare persoană cu drept de vot va primi un buletin pentru alegerea membrilor în consiliul facultăţii şi un buletin pentru alegerea membrilor în Senatul SNSPA. Persoanele înscrise pe listele electorale votează pentru orice număr de candidaţi înscrişi pe buletinul de vot (de la zero la numărul maxim de candidaţi înscrişi).

Se declară aleşi, în limita locurilor disponibile şi în ordine descrescătoare, candidaţii care au obţinut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate. În caz de balotaj, se organizează un nou tur de scrutin.

Structura consiliului facultăţii şi a Senatului SNSPA este de maximum 75% cadre didactice şi de cercetare, respectiv minimum 25% studenţi.

  • Nr reprezentanți (cadre didactice) în Consiliul DRIIE – 6
  • Nr reprezentanți (cadre didactice) în Senat – 4
  • Nr reprezentanți (studenți) în Consiliul DRIIE – 3
  • Nr reprezentanți (studenți) în Senat – 1

Durata mandatelor este de 5 ani. Mandatul noilor organe de conducere începe după data validării alegerilor, dar nu înainte de expirarea mandatelor în funcție. În perioada dintre data alegerilor şi cea la care îşi preiau prerogativele noile structuri de conducere, activitatea de conducere este exercitată de structurile în funcţie la data declanşării alegerilor.

Comments are closed.
ADMITERE INFO
Fii la curent cu oferta de studii de masterat din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, pentru anul 2024-2025
TUTORIAT

Evenimente