Preşedintele Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, Carsten Staur, în vizită la SNSPA

Joi, 19 martie 2026, preşedintele Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Carsten Staur, se va întâlni cu masteranzi și cadre didactice ale Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA), în cadrul unei prelegeri susținute pe tema “Evolution and future perspectives of international development co-operation”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, va fi deschis de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

 

La eveniment vor participa:

  • univ. dr. Victor Negrescu, vice-preşedinte al Parlamentului European, coordonator al programului de masterat „Dezvoltare, cooperare internațională şi ajutor umanitar” din cadrul Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA),
  • univ. dr. Ioana Roxana Melenciuc loan, preşedintele Institutului Național de Administrație, coordonatoarea programului de masterat “Evaluarea politicilor și a programelor publice europene” din cadrul Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA).

 

Prelegerea, susținută în limba engleză, se va desfășura la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30A), parter, Sala Multifuncțională, începând cu ora 18:00.

 

Mai multe detalii referitoare la acest eveniment găsiți aici.

Comments are closed.
ADMITERE INFO
Fii la curent cu oferta de studii de masterat din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, pentru anul 2025-2026
TUTORIAT

Evenimente