Rezultatele concursului de admitere la studii universitare de masterat la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA)
Marți, 26 iulie 2022, au fost afișate rezultatele concursului de admitere pentru programele de masterat ale Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană.
Candidații înscriși online au fost admiși pe locurile de buget și cu taxă, în limita locurilor prezentate în oferta educațională pentru anul universitar 2022-2023, în ordinea strict descrescătoare a mediilor.
Joi, 28 iulie 2022, au fost afișate rezultatele contestațiilor depuse, aferente sesiunii de admitere iulie 2022.
În perioada 27–28 iulie 2022, candidații declarați admiși pe locuri de buget, la programele de masterat ale Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, trebuie să confirme locul la programul de studii la care au fost admiși, prin depunerea următoarelor documente la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30A, etaj 4, sala 413):
- fișa de înscriere, semnată (descărcată de fiecare candidat/ă din platforma admitere.snspa.ro),
- cererea de înmatriculare,
- diploma de licență/adeverința de licență (pentru promoția 2022) în original sau atestatul de echivalare a studiilor, în original, pentru candidații români care au făcut studiile de licență în străinătate*,
- contractul de studii, completat și semnat în două exemplare (versiunea pentru masteratele ASC, DN, RIIE, PEE/ versiunea pentru masteratele DICHA, SD, ST, SLA, EPPPE)
- 2 fotografii tip buletin (pentru carnetul și legitimația de student),
- certificatul de naștere (copie),
- cartea de identitate (copie),
- certificatul de căsătorie (copie) – dacă e cazul
- dovada plății taxei de înmatriculare (100 lei), achitată în contul facultății. Detaliile plății, aici.
Documentele se depun într-un dosar din carton, tip plic.
Persoanelor care se vor prezenta la înmatriculare li se recomandă purtarea măștii.
*Atenție! Candidații admiși pe locurile de buget, absolvenți ai SNSPA, promoția 2022, care nu și-au ridicat adeverința de licență în original, confirmă locul ocupat prin depunerea documentelor solicitate în perioada de înmatriculare, fără adeverința de licență în original, urmând ca aceasta să fie păstrată/transferată la secretariatul facultății la care se înmatriculează.
În cazul în care, în perioada menționată (27-28 iulie 2022), un candidat admis pe un loc de buget nu s-a prezentat la facultate, pentru înmatriculare, va pierde locul pe care a fost declarat admis.
În perioada 27–31 iulie 2022, candidații declarați admiși pe locuri cu taxă, la programele de masterat ale Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană trebuie să confirme locul la programul de studii la care au fost admiși prin depunerea următoarelor documente la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30A, etaj 4, sala 413):
- fișa de înscriere, semnată (descărcată de fiecare candidat/ă din platforma admitere.snspa.ro),
- cererea de înmatriculare,
- diploma de licență/adeverința de licență (pentru promoția 2022) sau atestatul de echivalare a studiilor – copie, însoțită de original, pentru conformare, pentru candidații români care au făcut studiile de licență în străinătate*,
- contractul de studii, completat și semnat în două exemplare (versiunea pentru masteratele ASC, DN, RIIE, PEE/ versiunea pentru masteratele DICHA, SD, ST, SLA, EPPPE),
- 2 fotografii tip buletin (pentru carnetul și legitimația de student),
- certificatul de naștere (copie),
- cartea de identitate (copie),
- certificatul de căsătorie (copie) – dacă e cazul,
- dovada plății taxei de înmatriculare (100 lei), achitată în contul facultății. Detaliile plății, aici.
Documentele se depun într-un dosar din carton, tip plic.
Persoanelor care se vor prezenta la înmatriculare li se recomandă purtarea măștii.
*Atenție! Candidații admiși pe locurile cu taxă, absolvenți ai SNSPA, promoția 2022, care nu și-au ridicat adeverința de licență în original, confirmă locul ocupat prin depunerea documentelor solicitate în perioada de înmatriculare, fără adeverința de licență în original, urmând ca aceasta să fie păstrată/transferată la secretariatul facultății la care se înmatriculează.
În cazul în care, în perioada menționată (27-31 iulie 2022), un candidat admis pe un loc cu taxă nu s-a prezentat la facultate pentru înmatriculare, va pierde locul pe care a fost declarat admis.