Printati aceasta pagina

EVENIMENTE

mar 15, 2017

Dezbatere - "Provocările unei Cariere Internaționale” cu doamna Amb. Simona MICULESCU


Categorie: Alerte
Postat de: mihaela

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (DRIIE) din cadrul SNSPA și Institutul pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională (ICID) vă invită marți, 21 martie, la dezbaterea ”Provocările unei Cariere Internaționale” alături de Amb. Simona MICULESCU, Reprezentanta Secretarului General ONU și Directoarea Biroului ONU de la Belgrad.

Evenimentul face parte din programul de mentorat în carieră pentru dezvoltare ”Build-up Your Career in International Development” organizat de ICID și programul masteral ”Development, International Cooperation and Humanitarian Aid” din cadrul DRIIE, SNSPA și reprezintă o oportunitate importantă pentru studenți, dar nu numai, de a dialoga cu experți naționali și internaționali din domeniu. Astfel, împreună cu doamna Ambasador Simona Miculescu, profitând de experiența domniei sale în diplomația multilaterală, vom dezbate teme precum:
• Care sunt primii pași într-o carieră în diplomație?
• Cum putem dezvolta o astfel de carieră și care sunt provocările sale?
• Cum se raportează diplomații din sistemul ONU la Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă?
• Care sunt domeniile pe care ar trebui să se axeze un tânăr profesionist care dorește să își consolideze o carieră în sistemul ONU?

Vă așteptăm cu interes, începând cu ora 17 la sala 804 etaj 8 sediul SNSPA Bvd Expozitiei nr 30 A.

Locuri limitate. Vă rugăm confirmați participarea aici - https://www.facebook.com/events/1492447547467364/