Printati aceasta pagina

EVENIMENTE

iun 4, 2019

Competiții de proiecte SNSPA


Categorie: Alerte
Postat de: mihaela

Ca parte a strategiei SNSPA de susținere a tinerilor cercetători (asistenți universitari și lectori universitari din cadrul SNSPA), universitatea noastră lansează periodic competiţia de proiecte de cercetare finanţate de SNSPA, specifică fiecărei facultăți din cadrul SNSPA. În cazul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (DRIIE-SNSPA), scopul acestui demers este de a da o direcţie instituţională de sprijin al cercetării în cadrul structurii, pe teme specifice.


Prin apelul la proiecte de cercetare finanțate intern, DRIIE-SNSPA îşi propune să-i stimuleze în principal pe tinerii cercetători pentru a-şi valorifica competenţele de cercetare și pentru a-şi dezvolta, prin mobilităţi bine ţintite, contactele cu comunităţi academice relevante pentru aria lor de cercetare. Un alt obiectiv al competiției este acela de a-i spijini pe cercetătorii tineri în a-și dezvolta abilităţile manageriale şi experienţa în domeniul redactării, înscrierii în competiţii şi coordonării de proiecte de cercetare.


Calendarul competiției – sesiunea 2019


Proiectul de cercetare poate fi gândit pe o perioadă cuprinsă între 12 şi 18 luni, cu începere
de la 1 septembrie 2019. Calendar:
5-10 iunie 2019: depunerea proiectelor, în dublu exemplar, la DRIIE-SNSPA;
10 iunie 2019: anunţarea rezultatelor;
11 iunie 2019: depunerea contestațiilor;
11 iunie 2019: anunțarea răspunsurilor la contestații;
1 septembrie 2019: iniţierea proiectelor.

Detalii:
Apelul de proiecte de cercetare – sesiunea 2019 – aici
Cerere de finanțare – aici
Formular de raportare – aici
Grila de evaluare – aici