Printati aceasta pagina

Informații de interes public

Acreditare

Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti organizează programe masterale în domeniul relaţiilor internaţionale, studiilor de securitate şi studiilor europene, cu durata de 4 semestre, corespunzătoare unui număr de 120 de credite transferabile (ECTS), la forma de învăţământ zi.

Prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului, Nr. 3628/2008, au fost aprobate programele de studii universitare de masterat din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, evaluate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Acest Ordin a fost publicat în Monitorul Oficial, Nr. 741/3.11.2008.

SNSPA – UNIVERSITATE CU GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT

Calificativul “Grad de încredere ridicat” este cea mai mare nota pe care o poate primi o universitate din România.

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a fost evaluata instituţional de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii pentru Învăţământul Superior (ARACIS), printr-un proces care s-a finalizat în anul 2015 cu vizita de evaluare externă la care au participat experţi ARACIS – profesori din România, din străinătate şi studenţi.

Pe parcursul acestei vizite, experţii ARACIS au urmărit masura în care SNSPA respectă standardele privind spatiile educaţionale, de cercetare şi sociale (cămine, cantină, bibliotecă etc.), s-au întâlnit cu reprezentanţi ai studenţilor, cu cadre didactice, cu reprezentanţi ai angajaţilor şi cu o parte din personalul administrativ.

Nu în ultimul rând, procesul de evaluare instituţionala a avut în vedere nivelul de performanţă în cercetare şi calitatea cadrelor didactice din SNSPA (număr de cărţi publicate la edituri recunoscute CNCSIS sau în străinătate; număr de articole ISI, B+, B si BDI; lucrări susţinute la conferinţe internaţionale etc.).

Documentele ARACIS privitoare la evaluarea SNSPA pot fi consultate aici.